“El vă va arăta drumul pe care trebuie să-l urmați, căci n-ați mai trecut pe drumul acesta.”
Cu ani în urmă era o vreme când orice călătorie, chiar și o simplă vizită locală, necesita o bună planificare pe hartă pentru a asigura că se ajunge cu bine la destinație. Însă, odată cu explozia tehnologică și atotprezența telefoanelor mobile, acele vremuri s-au încheiat. Azi, orice om cu acces la GPS poate fi călăuzit pas cu pas oriunde în lumea aceasta printr-o simplă aplicație digitală, iar riscul de a te pierde pe un drum necunoscut este aproape inexistent. Totuși, sunt încă domenii unde nici chiar atotprezentul GPS nu poate călăuzi, iar cumpăna dintre ani ne reamintește că ce ne stă în față este un total necunoscut. Analiștii și „profeții” lumii caută să prezică și să estimeze ceea ce se va întâmpla în vremea ce urmează, dar singurul care poate să ne arate drumul și să ne călăuzească într-un domeniu complet necunoscut, este Domnul Dumnezeu!
Odată cu pornirea poporului Israel din pustie către țara promisă, Iosua face o remarcă importantă: „n-ați mai trecut pe drumul acesta”. În context contemporan, aceasta însemna că nu dispuneau nici măcar de o hartă a zonei geografice pentru a cunoaște locurile și drumurile către locul unde îi ducea Dumnezeu, și totuși, Iosua avea o deplină încredințare că Însuși Domnul le va arăta drumul într-acolo. În postura în care a ajuns Iosua în fața acestui necunoscut, el a identificat trei elemente foarte importante pentru a fi bine călăuziți.
În primul rând el îndemna poporul la respect față de preoții și căpeteniilor lor. Preoții duceau chivotul Domnului pe umeri și poporul trebuia să îi urmeze întocmai. Căpeteniile erau cele care transmiteau mesajul lui Iosua, iar poporul trebuia să le asculte. Ar fi interesant de meditat la ce s-ar fi întâmplat dacă o seminție din Israel nu ar fi vrut să asculte de căpetenii, și s-ar fi revoltat împotriva preoților care duceau chivotul; cu siguranță și-ar fi pierdut călăuzirea. Într-o vreme în care respectul față de autoritatea Bisericii și a slujitorilor ei este tot mai subminată, să nu uităm că „cine cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă” (1 Ioan 4:6).
În al doilea rând, reverența față de Dumnezeu era imperativă pentru a rămână sub călăuzire. Observația că poporul trebuia să păstreze o distanță de 2,000 de coți de la chivot (aproximativ 900 metri) este foarte importantă. Ne-am fi gândit că a fi chiar lângă chivot era cel mai benefic, dar raționamentul era următorul: apropierea prea mare de chivot l-ar fi redus la un obiect strict simbolic pentru popor, iar obstrucționarea preoților de către popor le-ar fi încurcat drumul; în esență, „gloata” poporului ar fi condus preoții, și nu chivotul. Să nu uităm că suntem chemați să primim și noi sfatul pe care îl dădea Maria cu privire la Domnul Isus: „Să faceți orice vă va zice” (Ioan 2:5).
În al treilea rând, reorientarea poporului către cerința lui Dumnezeu cu privire la sfințire era imperativă! Cel ce stabilea standardul sfințirii și modalitatea ei, era Domnul, și nu opinia populară a oamenilor. Legea lui Moise era standardul după care fiecare om se putea evalua dacă trăia în sfințenie sau nu. Într-o vreme a relativismului când orice opinie este considerată ca fiind adevăr fundamental, Biserica afirmă că Scriptura este singura autoritate care stabilește modalitatea în care îi putem fi plăcuți Lui (1 Tes 4:1, Col 1:10).
Pornim în anul 2025 pe un drum pe care nu am mai călătorit. Vom întâmpina zile în care ceața și gălăgia înconjurătoarea ne va umbri înțelegerea noastră, iar veștile și analizele oamenilor ne vor pune mult pe gânduri. Când „semnalul GPS-ului” nostru va părea că slăbește, să nu uitați că:
“Domnul Însuși va merge înaintea ta, El Însuși va fi cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa; nu te teme și nu te înspăimânta!”
